Podul de la 180 de metri altitudine al chinezilor s-a spart sub picioarele unui turist
Cu siguranță să traversezi podul de sticlă situat la 180 de metri în munții Yuntai din China e o experiență. Dar s-ar putea să nu fie una plăcută, dacă se întâmplă să se spargă sub tine.
Lee Dong Hai, un turist, a trăit acest șoc. „Mi-a tremurat puțin piciorul, m-am uitat în jos și am văzut o fisură”, a scris acesta pe rețeaua socială Weibo. Sticla nu ar fi trebuit să se spargă, pentru că a fost creată astfel încât să reziste la 800 de kilograme pe metru pătrat. Deși a fost deschis abia pe 20 septembrie, podul a fost închis pentru accesul public după acest incident.
Un purtător de cuvânt de la biroul de turism a oferit o explicație nu tocmai liniștitoare, și anume că podul s-a spart după ce un turist a scăpat o cană de oțel. Doar unul din cele trei straturi de sticlă s-a spart, așa că turiștii se presupune că erau în siguranță.
Noul pod din sticlă înlocuiește o fostă pasarela de lemn, care fusese deja înlocuită parțial cu una de sticlă în 2014. Panourile, groase de 24 de milimetri, ar fi de 25 de ori mai solide decat o sticlă tradițională.